Defectele celorlalti
Intotdeauna ni se pare ca defectele celorlalti ies in evidenta, in timp ce ale noastre sunt atat de mici incat trec nebagate in seama. Altfel spus: mai degraba “vedem paiul din ochiul altuia decat barna din ochiul nostru”. Se intampla totusi sa intalnim si persoane care au exact aceleasi defecte ca ale noastre si, spre surprinderea noastra, ne dam seama atunci cat de tare ne deranjeaza. Ne trezim ca le judecam aspru si le criticam pentru greseli pe care le-am facut si noi candva sau pe care le mai facem inca. Numai ca este mult mai usor sa ne iertam pe noi insine decat pe ceilalti. Ne gasim o mie si una de scuze, avem argumente solide care sa arate ca, in cazul nostru, n-a fost de fapt o greseala sau, in disperare de cauza, dam pur si simplu vina pe altii. Pe ceilalti insa nu-i iertam asa usor si acesta este semnul cel mai limpede ca acele defecte, pe langa faptul ca ne displac, produc o impresie foarte puternica asupra noastra. Este ca si cand cineva ne-ar atinge un punct sensibil, poate chiar o rana pe care nu constientizam ca o avem. De aceea, inainte de a incerca sa-i vindecam pe altii, ar trebui sa ne ocupam mai intai de propria noastra vindecare, pentru a-i putea ajuta pe ceilalti mai apoi nu prin reprosuri si critici, ci prin exemplul personal.
Yanka June 30, 2009
|